Anemone de Caen Mr. Fokker (10 bulbi) bulbi anemone cu flori mari, albastru-violet intens, Kertimag
Descriere
Anemone de Caen Mr. Fokker, bulbi anemone cu flori mari, albastru-violet intens, Kertimag
Cantitate: 10 bulbi.
Anemonele Mr. Fokker fac parte din grupul De Caen și sunt printre cele mai căutate varietăți datorită culorii lor unice, o nuanță rară de albastru-violet intens (royal blue).
Caracteristici vizuale
Flori: Simple (un singur rând de petale), mari, de un albastru profund, cu un centru negru catifelat și stamine proeminente.
Înălțime: Ating aproximativ 25–30 cm, fiind ideale pentru partea din față a bordurilor.
Aspect general: Au un frunziș verde crud, fin decupat, care pune în evidență intensitatea florilor.
Plantare și îngrijire
Hidratarea obligatorie: Ca la toate anemonele, bulbii (rizomii) uscați trebuie înmuiați în apă călduță timp de 12–24 de ore înainte de plantare pentru a asigura succesul germinării.
Perioada de plantare:
- Toamna (septembrie–noiembrie) pentru flori în aprilie–mai.
- Primăvara (martie–mai) pentru flori în iulie–august.
Lumina: Preferă locurile cu mult soare, unde culoarea albastră devine vibrantă, dar rezistă bine și la semiumbră.
Sol: Necesită un sol bogat în humus, dar cu un drenaj excelent; nu suportă excesul de umezeală la rădăcină.
Utilizare în grădină și design
Contrast perfect: Arată spectaculos dacă sunt plantate lângă flori albe sau galbene, pentru un contrast cromatic puternic.
Flori tăiate: Sunt extrem de populare în buchetele de mireasă sau aranjamentele de interior datorită rezistenței mari în vază și a culorii elegante.
Efect de grup: Se recomandă plantarea a cel puțin 15–20 de bulbi împreună pentru a crea o "pată" de culoare de impact.
Anemonele sunt flori delicate, divers colorate, ce cresc în mod spontan în zonele cu climă răcoroasă, moderată. Se cunosc aproximativ 120 de specii de flori ce se diferențiază prin coloritul petalelor și forma staminelor. I se mai spune în unele zone "floarea vântului".
Plantare și îngrijire:
Anemonele au rădăcina sub formă de tubercul turtit și se plantează în sol afânat, în zone însorite ale curții sau grădinii. Plantarea tuberculilor se face primăvara devreme în aprilie sau toamna târziu, în octombrie. După plantare se udă generos pământul, dar ulterior au nevoie să fie udate numai în zilele caniculare de vară. Perioada de vegetație este rapidă, astfel încât din rădăcini se dezvoltă tulpinițe ierboase, cu înălțimea de 15-20 cm, ramificate, care poartă în vârf floarea cu petale delicate și rotunjite, în diferite culori: roșu, alb, lila, mov, albastru. Florile au corola mare, asemeni florilor de mac. Frunzele sunt asemeni celor de pătrunjel, pețiolate, de un verde intens.
Anemonele nu au parfum, dar atrag prin coloritul viu al petalelor. Pot fi plantate la adâncimi de 5-10 cm, la distanțe de 5-8 cm, astfel încât să formeze un spațiu multicolor în grădină. Pentru înflorirea mai devreme, se păstrează 2-4 ore tuberculii în apă, înainte de plantare. Perioada de înflorire este mai-iunie. În iulie, după uscarea florii și a frunzelor, se scot tuberculii și se păstrează în spații fără lumină, dar aerate; eventual în cutii de carton în beciuri răcoroase. La sfârșitul lui iunie se pot aduna semințele coapte ce se află în mijlocul florii.
Solul în care au fost plantate anemonele se poate îmbogăți cu mraniță, gunoi de grajd mărunțit sau cu nutrienți achiziționați din magazine, astfel încât să asigure hrana necesară florilor pentru un nou ciclu de viață. În octombrie sau în aprilie se replantează tuberculii în solul îngrășat și proaspăt afânat. În cazul în care se plantează toamna, este recomandat să se aplice peste zona de pământ în care se află bulbii un strat de frunze și puțin pământ, pentru a le proteja de îngheț.
Anemonele nu iubesc umezeala în exces, care le poate putrezi rădăcinile, în schimb au nevoie de zone însorite care favorizează înflorirea bogată.
Inmultirea anemonelor:
Anemonele se înmulțesc prin divizarea tuberculilor ce se plantează primăvara sau toamna, dar și prin semințe. Semănarea se face în aprilie, în pământ reavăn și proaspăt afânat, la adâncimea de 3-4 cm. Semințele se pot semana și în februarie, în lădițe cu pământ păstrate în interior, la lumină și umiditate adecvate. După apariția plantelor, în aprilie se pot planta în grădină în solul proaspăt afânat, udându-se abundent.
Tuberculii se plantează în pământ și pot fi divizați prin tăiere.
Pentru a evita apariția bolilor specifice acestor flori, se poate trata solul înainte de plantare cu fungicide din comerț.
Boli si daunatori ai anemonelor:
Deși au o perioadă scurtă de vegetație si aceste flori pot fi afectate de: udarea în exces care le putrezește rădăcinile, de făinare și de pătarea frunzelor, care se ofilesc.
Alte sfaturi:
Anemonele nu rezistă în vaze amplasate în interior; evitati să le rupeți și să le puneți în casă.
Aceste flori nu se plantează niciodată lângă narcise, deoarece sunt incompatibile datorită unor substanțe pe care le elimină narcisele, otravitoare pentru anemone.
Aceste flori sunt gazde alternative pentru basidiosporii care atacă pomii fructiferi (prun, măr, cireș, cais), motiv pentru care anemonele nu trebuie plantate în apropierea acestora.