Fructul exotic Momordica charantia supranumit și „insulina vegetală”, este folosit de firmele din industria farmaceutică pentru tratamentul diabetului zaharat.
Originea castravetelui amar, care are denumirea științifică de Momordica charantia, este puțin controversată. Majoritatea specialiștilor consideră că zona de origine a aceste plante este Tibet, Nepal, China. În România și în g
eneral în Europa este o plantă recentă.
Se poate cultiva în câmp, dar mai ales în spații protejate. În solar trebuie să se paliseze, să se lege. Nu suportă să fie lăsată pe sol. Este o plantă viguroasă, care crește mult, de aceea are nevoie de sistem de susținere. Are o capacitate foarte mare de a face boltă în sere.
Această plantă rodește foarte bine, fiind puțin mai tardivă decât castravetele comun.
Fructele sunt și ele deosebite, având o formă zgrunțuroasă la exterior. Când ajung la maturitate, acestea crează o ușoară explozie, prin aruncarea semințelor în afara fructului, asigurând prin aceasta autoînsămânțarea.
Cultura poate fi înființată prin răsad, dar și prin semănat direct. Cu toate acestea, rezultate mai bune se obțin prin răsaduri. La însămânțare directă există riscul să nu răsară uniform.
La producerea răsadurilor pentru spatii protejate, este bine să se semene la începtul lunii februarie și să se planteze in jurul datei de 1 aprilie. Pentru câmp, este bine să se planteze răsadurile în prima decadă a lui martie, iar în jur de 1 mai sa se ducă afară.
Dacă există sere sau solarii încălzite, se pot planta mai devreme.
La semanat direct, se pot semăna în camp în jurul datei de 15-20 aprilie, iar în solarii după 20 martie.
Distanța optimă de plantare este de circa un metru între plante și aproximativ 1,5–2 metri între rânduri.
Nu este o plantă pretențioasă, poate fi cultivată chiar și în sistem ecologic.
Aceste plante au nevoie de un sol bogat în humus, bine drenat și o locație în plin soare.
Catravetele amar este o plantă cu rezistență sporită la secetă, spre deosebire de castravetele comun care este foarte sensibil. Are nevoie de irigare ca toate legumele, însă este important de precizat că își conservă bine apa în sol. Emite de exemplu niște lăstari care au scopul de a conserva apa în sol. Rădăcina este și ea una profundă, adâncă, reușind să aprovizioneze planta cu apa din straturile inferioare.
În ceea ce privește bolile și dăunătorii, castravetele amar poate fi afectat de nematozii de sol. Aceștia pot crea probleme culturilor de castravete amar, reducând producția. Nematozii se instalează pe rădăcina plantei și formează nodozități, malformații și nu fac nimic altceva decât să se hrănească cu sucul celular.
După coacerea fructelor, care durează aproximativ 3 luni, fermierii pot recolta producții de până la 60 tone pe hectar. Recoltarea se face în spații protejate, la sfârșitul lunii iunie. Afară, după 15 iulie încep să apară fructele, până toamna târziu. Are o capacitate mare de producție, se pot depăși și 60 de tone la hectar în ciclu prelungit.
Castravetele amar are o gamă largă de întrebuințări și în gospodărie. De exemplu, semințele se pot presăra în mâncare, iar din castravetele uscat se poate face ceai.
Potrivit unor studii, castravetele amar are capacitatea de a susține un nivel sănătos de zahăr în sânge, datorită compușilor charantin și momordicin. De asemenea, datorită substanțelor active pe care le conține, castravetele amar poate ajuta și la menținerea unui nivel normal al trigliceridelor și colesterolului din ficat și din sânge.
Caracteristicile castraveților amari pot varia în funcție de expunerea la soare, de perioada în care sunt cultivați, de nivelul de umiditate, fertilizanți, tipul solului, lucrările solului efectuate, dăunători și alți factori. De aceea, rezultatele obținute pot să difere față de pozele prezentate și caracteristicile descrise.
