Flori de Pai mix (0,2 g), seminte plante ornamentale Helichrysum bracteatum, imortele colorate, Agrosem
Descriere
Flori de Pai mix, semințe plante ornamentale Helichrysum bracteatum, imortele colorate, Agrosem
Cantitate plic: 0,2 g.
Genul Helichrysum cuprinde aproximativ 600 specii Originare din Australia, Africa, Europa, Asia. Au inflorescențe durabile și rezistente, frumos şi variat colorate. Specia cea mai cunoscută este Helichrysum bracteatum, cu denumirile polulare de “Floare de pai”, Imortela”, “Margareta de hârtie” sau “Aurul veșnic”.
Floarea de pai este o plantă anuală. Crește până la înălțimea de 50-100 cm. Este folosită ca plantă decorativă dar și ca flori tăiate. Are o gamă largă de culori strălucitoare, precum roșu, portocaliu, roz, galben, violet și alb.
Este recunoscută ca floare nemuritoare, deoarece își păstrează culoarea vie a florilor și după ce acestea se usucă. Florile sunt foarte practice pentru utilizarea în aranjamente și buchete. Pe lângă persistența culorii, petalele acestor flori nu cad.
Este o plantă puțin pretențioasă, iubitoare de soare. Poate fi plantată în locuri cu soare direct, tolerând condițiile de căldură și secetă. Pentru o creștere maximă a plantelor, precum și pentru a obține flori mari, se fertilizează de 1-2 ori pe an cu un îngrășământ universal.
Este ușor de îngrijit. Se dezvoltă destul de repede și hrănește fluturii și albinele. Este recomandată în cosmetică, pentru tenurile cu probleme sau împotriva celulitei.
Particularităţi biologice ale florii de pai:
Înălțimea plantei variază între 50 şi 100 cm. Tulpina este ramificată în partea superioară şi prevăzută cu perişori aspri.
Frunzele sunt alterne, peţiolate, lanceolate, întregi sau uşor dinţate, fără pubescență sau cu mici perișori.
Florile variază de la 3 la 7 cm în diametru. Sunt dispuse în inflorescențe solitare terminale, lung pedunculate şi însoţite de numeroase bractee persistente. Înflorirea are loc din iunie până toamna târziu (la primul îngheț). Bracteele exterioare sunt mai subțiri, palide și sunt formate din celule moarte.
Exigenţe ecologice:
Helichrysum preferă terenurile mijlocii, fertile, uşor calcaroase, însorite, cu umiditate moderată şi constantă.
Pentru a creşte şi înflori frumos necesită o bună circulație a aerului.
Înmulţirea și cultura imortelelor:
Ca și celelalte plante nemuritoare, Helichrysum se înmulţeşte prin seminţe, înfiinţarea culturii realizându-se prin plantarea de răsaduri. Semănatul în vederea producerii răsadurilor se face în sere, solarii sau răsadniţe, în cursul lunii martie. Temperatura optimă pentru germinaţia seminţelor este 18°C, iar plantele răsar în 7–10 zile de la semănat. Răsadurile se repică după 2 săptămâni de la răsărire, de preferat în plăci alveolare sau ghivece mici. Plantarea răsadurilor la locul de cultură se face spre sfârşitul primăverii la distanţele de 25–40 cm. Se aplică lucrările generale de îngrijire.
Întreținerea implică îndepărtarea florilor ofilite pentru a promova înflorirea continuă pe tot parcursul sezonului.
Boli și dăunători:
Planta poate fi atacată ocazional de păduchi, păianjenul roșu și musculițe albe, mai ales la vârfuri și pe bobocii florali.
Tăciunele (Plasmopara halstedii) – prezintă simptomul unor frunze galbene pe partea superioară, iar pe partea inferioară se găsește un puf albicios, mucilaginos.
Verticilioza – se manifestă prin ofilirea și îngălbenirea frunzelor. Simptomele apar în anotimpul cald, la înflorire.
Bolile sunt favorizate de vremea umedă și lipsa curenților de aer. Florile de pai sunt foarte puțin afectate de boli și dăunători.
Uscare și păstrare:
Recoltarea în vederea uscării se realizează pe timp însorit, când florile nu sunt complet desfăcute. Uscarea se realizează la umbră prin legarea plantelor în buchete. Se amplasează cu inflorescențele în jos.
După uscare, se depozitează într-un loc bine aerisit, uscat și întunecat, pentru o bună păstrare a culorilor (depozitarea la lumină conduce la estomparea în timp a culorilor).