Ranunculus Orange (10 bulbi), bulbi Piciorul Cocosului, culoare portocalie, Agrosem
Descriere
Ranunculus Orange, bulbi Piciorul Cocoșului, culoare portocalie, Agrosem
Cantitate: 10 bulbi.
Ranunculus, cunoscută și sub denumirea de Piciorul Cocoșului, este o plantă ce provine din zonele sudice ale Europei, precum Grecia, Turcia; se poate planta și întreține foarte ușor și la noi în țară. Face parte din familia Ranunculaceae.
Chiar dacă este considerată o plantă perenă, este destul de dificil să se mențină pentru a înflori mai mulți ani, marea majoritate a grădinarilor preferând să planteze bulbi în fiecare an.
Planta are o înălțime de 30–45 cm, cu flori decorative multicolore, cu frunze ovale, tulpini simple sau ramificate și rădăcini tuberizate. Sunt plante încadrate în categoria florilor de primăvară, înflorind din aprilie până în mai–iunie, având nevoie de o temperatură și o umiditate moderată.
Florile de Ranunculus prezintă o mare varietate coloristică, de la alb, roz, galben la roșu și portocaliu. Pot fi simple sau bătute, o combinație ce amintește de trandafiri sau bujori.
Ranunculus se plantează în a doua jumătate a lunii februarie, pentru a putea să înflorească în luna aprilie. Pentru a pregăti răsadurile se pot folosi pahare din plastic de unică folosință, care sa aibă prevăzute 3 găuri sau răsadnițe mici. În fiecare pahar se pune un strat de nisip, apoi pământ de flori care să fie bine afânat și bogat în nutrienți.
Răsadurile se pot ține în casă așezate lângă o fereastră sau în seră. Bulbii, atunci cand se achiziționează sunt uscați, așa ca se vor pune câteva ore în apă înainte de plantare. Se așează apoi în paharele pregătite, se acoperă cu pământul bine afânat, cel puțin un deget, se udă bine, iar la final se acoperă paharul cu o folie transparentă care să mențină o temperatură constantă la interior.
După aproximativ 3 săptămâni vor apărea primele frunzulițe, moment în care se poate îndepărta folia transparentă, pentru ca planta să aibă mai multă lumină.
Cand plantele de Ranunculus au crescut de o palmă, se pot muta în grădină sau în jardiniere. Se iau cu tot cu pământ și se așează la o distanță de 10–15 cm între ele.
Solul recomandat pentru Ranunculus:
Pământul în care se plantează trebuie să fie bine drenat, reavan, cu un pH neutru. Este important ca solul să fie bogat în nutrienți, pentru a avea cât mai multe flori în perioada de primăvară. Într-un sol potrivit, o tufă de Ranunculus poate avea între 5 –10 flori.
Se pot folosi îngrășăminte pentru a obține plante viguroase și care să își păstreze florile cât mai mult timp. Pentru Ranunculus se recomandă fertilizarea de două ori pe lună.
Udarea plantelor de Ranunculus:
Planta nu are nevoie de exces de umiditate, care poate duce la apariția unor boli și putrezirea bulbilor. Se poate uda cu stropitoarea în cantități moderate. Când planta este în perioada de creștere și pe timpul verii este necesar să se ude regulat.
Când frunzele încep să se îngalbenească, nu se mai udă.
Plantele au nevoie și de lumină, fiind indicată o poziție unde soarele ajunge cel putin 5–6 ore pe zi.
Înmulțirea la Ranunculus:
Înmulțirea se face prin bulbi.
După ce planta se usucă în mod natural, se pot scoate bulbii din pământ, se curăță bine, apoi se lasă la uscat, pentru a fi replantați în primăvara următoare sau în toamnă. De asemenea, planta poate fi lăsată în pământ, curățată la jumătate și pregătită pentru iarnă. Pentru a rezista bine, trebuie să nu fie expusă în locuri unde sunt curenți de aer și pentru protecție se pot poti folosi paie și mulci de frunze.
Boli si daunatori:
Piciorul Cocoșului este considerată o plantă rezistentă și ușor de întreținut, dar dacă bulbii vor fi expuși înghețului pe timpul iernii, vor muri. Astfel, este foarte important să fie protejați.
În perioada de vară, foarte rar planta poate fi atacată de afide sau poate să apară fenomenul de făinare.