42%
Rosii Rio Grande (0,35 g), seminte soi semitimpuriu determinat, tomate ovale, gustoase, ferme, Nova Sem
2,90 RON
5,00 RON
Costurile de livrare nu sunt incluse
Cum te putem ajuta?
Descriere
Roșii Rio Grande, semințe soi semitimpuriu determinat, tomate ovale, gustoase, ferme, Nova Sem
Cantitate plic: 0,35 g.
1 gram conține aproximativ 300 semințe de roșii.
Roșiile Rio Grande sunt un soi semitimpuriu cu creștere determinată.
Fructele sunt ovale, uniform colorate în roșu, gustoase, cu fermitate bună. Greutatea fructului este de 90-100 g. Se recomandă pentru culturi în câmp. Soiul este bun pentru procesare.
Fructele oferă un echilibru perfect între fermitate și cantitatea de suc. Sunt destinate pentru industrializare sau bulion.
Soiul Rio Grande prezintă rezistență foarte bună la depozitare și transport, cu pierderi minime.
Germinarea este rapidă și plantele sunt viguroase, rezistând bine la temperaturi extreme (zile călduroase, nopți reci). Sunt rezistente la Verticilium și Fuzarioză.
Fructele se maturizează în același timp, putând fi recoltate toate o dată.
Semănat în loc adăpostit: martie.
Plantare răsad: aprilie-mai.
Distanța între plante: 70x30 cm.
Recoltă: august-septembrie.
Pentru a stimula fructificarea și a reduce stresul plantelor la secetă, căldură și frig, fermierii recomandă folosirea celui mai concentrat îngrășământ bio Super Fifty, obținut din alge marine.
Caracteristicile plantelor pot varia în funcție de expunerea la soare, de perioada în care este cultivată, de nivelul de umiditate, fertilizanți, tipul solului, lucrările solului efectuate, dăunători și alți factori. De aceea, rezultatele obținute pot să difere față de pozele prezentate și caracteristicile descrise.
Tehnologia cultivării tomatelor
Tehnologia și intensitatea de cultură, dar și soiul de tomate pentru fiecare fermă în parte sunt foarte dependente de modalitatea de comercializare, de tipul solarului și de dotarea tehnică.
Cerinţe faţă de mediu
Originea tomatelor se află în munţii din America Centrală și de Sud și de aceea au nevoie de multă căldură și lumină.
Datorită cerinţei mari faţă de căldură, a sensibilităţii faţă de îngheţ și a slabei rezistenţe la bolile fungice, în Europa Centrală abia se mai găsesc culturi profesionale în câmp.
Tomatele sunt neutre faţă de zi, aceasta înseamnă că formarea fructelor nu este dependentă de lungimea zilei.
Pentru o creștere bună, plantele de tomate au nevoie de soluri medii ca și densitate, soluri adânci, bine drenate, bogate în humus și bine aprovizionate cu apă și substanţe minerale.
Valoarea pH-ului trebuie să fie adaptată tipului de sol. Sunt de preferat solurile cu pH-ul cuprins între 5,5 și 7.
Conţinutul de săruri trebuie să nu depășească un anumit prag, căci altfel apar pierderi de producţie (atenţie mai ales la solurile din solarii).
Rotaţia culturii
Rotaţia optimă pentru tomate cuprinde o pauză de 4 ani după solanacee. În practică o astfel de pauză se menţine rar, datorită proporţiei mari de solanacee la culturile de vară în solarii. De aceea trebuie adus un aport mare de substanţă organică în sol, pentru diminuarea riscului de atac de boli. Într-un sol activ, bolile rezistă mai puţin bine.
Deficienţele cauzate de boli ale rotaţiei sunt deseori greu de observat din exterior. Ele pot fi identificate doar prin probe de sol sau observaţii atente asupra producţiei pe un număr mare de ani.
Pentru a diminua riscul bolilor cauzate de rotaţie, se recomandă folosirea soiurilor de tomate cu rezistenţă la cele mai frecvente boli de rotaţie. Dacă soiul dorit pentru cultivare nu deţine rezistenţele adecvate la bolile solului utilizat, se pot folosi altoirile pe portaltoi rezistenţi.
Alegerea sortimentului
La alegerea sortimentului se fac deosebiri esenţiale între tipul de fructificare care generează mărimea și forma, proprietăţile exterioare și interioare și condiţiile tehnologice.
Formele fructului sunt de la rotund aplatizat spre sferic, până la oval sau piriform. De regulă se comercializează tomatele roșii. Ca și rarităţi se pot cultiva și tomatele galbene, violet, roșu-negricios și multicolore.
Pe lângă mărimea, forma și culoarea fructului, un rol esenţial îl joacă proprietăţile gustative, capacitatea de depozitare și de transport ale tomatelor.
Foarte important pentru agricultura ecologică este alegerea soiurilor care să fie rezistente faţă de cele mai importante boli de sol și frunză.
Apare o deosebire între soiuri cu creștere limitată (determinată) și nelimitată (nedeterminată). Soiurile cu creștere determinată (denumite adesea tomate-tufă) se folosesc mai ales pentru culturi de scurtă durată sau pentru culturi în câmp.
Pentru cultivarea tomatelor în ciorchine, trebuie alese soiuri care se maturează uniform și prezintă aderenţă mărită a fructului la tulpină. Recoltarea tomatelor cu ciorchine este posibilă atât la soiuri cu fructe de mărime mare cât și medie, dar și la cele Cocktail și Cherry (cireașă).
Plantarea
Densitatea optimă de plantare la tomate depinde de structura solarului și cât de intensiv poate fi îngrijită cultura. Densitatea si producţia cresc în funcţie de cât de bine se poate face aerisirea solarului și cât de regulat se face cârnirea și desfrunzirea.
Plantarea se poate face până la începutul înfloririi primei inflorescenţe (la producere proprie de răsad până cel târziu la începutul înfloririi celei de-a doua inflorescenţe).
Plantele altoite nu se plantează sub punctul de altoire. O mică parte a balotului de pământ va fi deasupra solului în care se transplantează.
Producerea răsadului
Răsadurile se seamănă de obicei în lădiţe și mai târziu se repică în ghivece de pământ presat de7-9 cm sau în ghivece de plastic de 9-12 cm.
Plantuţele la care frunzele germinative nu s-au dezvoltat complet, nu se vor folosi, doarece plantele mature care se vor dezvolta din ele nu vor fi destul de roditoare.
La răsaduri altoite se mărește perioada de producere a răsadului cu aproximativ 1 săptămână la plantele cu 1 lăstar și 1-2 săptămâni la plantele cu 2 lăstari.
După plantare, răsadurile trebuie sa fie bine udate, iar în zilele ce urmează să se suprime udatul, pentru a forţa dezvoltarea sistemului radicular.
Temperaturile din primele zile după plantare trebuie să fie la fel de mari ca cele din ultima fază a creșterii răsadurilor.
Gustul tomatelor
Următoarele măsuri de cultură influenţează gustul tomatelor:
1. Soiul
Există diferenţe evidente dependente de soi în ceea ce privește raportul zaharuri-acizi și din substanţele constituente.
2. Fertilizarea
Plantele fertilizate armonios dezvoltă un gust bun. Aporturile ridicate de azot sau conţinutul scăzut în magneziu și potasiu care apar de obicei la sfârșitul culturii, deteriorează gustul.
3. Irigarea
Irigarea în cantităţi mari mărește producţia, dar gustul se îmbunătăţește dacă planta este menţinută în sol mai uscat.
4. Temperatura
Temperaturile medii ridicate din timpul zilei (la iluminat suficient) duc la dezvoltarea unui gust mai bun.
5. Iluminatul
În anotimpuri cu luminozitate scăzută, gustul tinde să fie mai puţin bun. Mai ales toamna, tomatele coapte artificial își pierd gustul bun. Aici trebuie intervenit cu un aport redus de apă.
6. Momentul recoltării
Soiurile cu pieliţa mai rezistentă care pot să se coacă direct pe plantă, formează substanţe gustative mai puternice decât la soiurile care trebuie recoltate în pârgă.
7. Depozitare
Sub 12°C substanţele aromatice nu se mai pot dezvolta. Inhibarea se menţine și la depozitări ulterioare făcute la temperaturi mai mari.
Fertilizarea
Conform directivelor ecologice, suprafaţa din solarii se poate fertiliza cu o cantitate de maxim 330 kg azot pe hectar și pe an.
Producţiile de tomate cultivate în solarii în sistem ecologic pot fi cuprinse între 7 și 20 kg la m², în funcţie de forma de cultură și de climă.
Cantitatea de îngrășăminte se orientează în funcţie de valoarea producţiei și de capacitatea de livrare ulterioară a substanţelor nutritive din sol.
Luarea probelor de sol
Pentru a asigura pe de o parte alimentarea plantelor de tomate și pe de altă parte pentru a evita o suprafertilizare cu toate urmările ei, este necesară prelevarea unei probe de sol înainte de fertilizare, deoarece tomatele din solarii absorb o cantitate mare de îngrășăminte, iar pe baza rezultatului se determină fertilizarea.
Probele de sol se iau la adâncimi de 0-60 cm când planta poate să-și formeze sistemul radicular la această adâncime. Masa rădăcinii principale se găsește însă în partea superi-oară a stratului de rădăcină.
Fosfor, potasiu și magneziu
Fertilizarea cu P, K și Mg se face după clasele de conţinut (analize de sol). În sol se urmărește a se atinge clasa de conţinut C. Suplimentar se fertilizează absorbţia preconizată.
Fertilizarea cu fosfor se face de regulă ca și fertilizare de bază. Importantă este folosirea unor îngrășăminte ușor asimilabile de către plante. Dacă este necesar, fosforul, potasiul și magneziul pot fi administrate suplimentar și din provenienţe minerale cum ar fi sulfat de potasiu, sulfat de magneziu sau alţi fosfaţi primi care înmoaie solul.
Azot
Necesarul de azot suplimentar se calculează din diferenţa necesarului total fără aportul de gunoi și compost, a conţinutului de azot minim din sol de la inceputul culturii și a unui aport suplimentar de circa 20 kg N pe lună de cultură (în condiţii favorabile poate fi mai mare). Fertilizazea suplimentară bogată în azot se recomandă mai ales la culturi cu perioadă lungă de vegetaţie, facându-se o repartizare a fertilizării de bază în componente cu acţiune rapidă și într-una cu acţiune lentă.
Ca sursă de azot cu acţiune rapidă sunt considerate îngrăsămintele organice comerciale bogate în N, cum ar fi peleţii de făină de păr, făină aburită de coarne sau Malt-aflor. Ca îngrăsăminte organice comerciale cu acţiune lentă se folosesc șpanii de coarne. Raportul dintre N minim și îngrăsămintele cu acţiune rapidă pe de o parte și șpanii de coarne cu acţiune lentă pe de altă parte trebuie să fie de circa 1:1. Compostul din masă verde conferă azot în cantităţi reduse.
La o fertilizare cu cantităţi prea mari de azot la începutul vegetaţiei, plantele formează prea multă masă verde și inflorescenţele, fecundarea, precum și maturarea fructelor se întârzie.
Aporturi de îngrășăminte comerciale cu peste150-250 kg N sunt necesare doar la culturile în sere încălzite cu perioadă lungă de vegetaţie.
Calciu
În multe soluri calciul se află natural în cantităţi suficiente. Solurile acide se fertilizează cu calciu sub formă de CaCO3 pentru regularizarea valorii pH-ului. Apariţii de insuficienţă de Ca se datorează mai ales din cauza unor deficienţe de absorbţie.
Mulcirea
Suprapunerea de material tehnic de mulcire nu suprimă doar creșterea buruienilor, ci reduce și evaporarea. Ea îmbunătăţește și umiditatea solului, precum și încălzirea lui în primăvară.
Dezavantajul suprapunerii materialului de mulcire este acela că se îngreunează fertilizarea suplimentară cu îngrășăminte organice solide.
În opoziţie cu o folie de polietilenă neperforată care acoperă toată sola, un ţesut în bandă sau un material de mulcire nu foarte gros, permite mai bine schimbul de gaze. Acesta este un factor determinant, căci la o aerisire închisă, CO2 poate fi un factor de minim.
Materiale organice de mulcire precum paiele, pot fi utilizate doar dacă temperatura solului a atins o temperatură de producţie de cel puţin 16 până la 18 °C în straturile superioare.
Legarea tomatelor
Sforile sau alte materiale folosite la legarea tomatelor se dezinfectează iarna sau se folosesc noi în fiecare an. Sforile compostabile au avantajul că la desfiinţarea culturii, planta împreună cu sfoara nu necesită o muncă suplimentară.
Controlul climatic
Tomatele sunt plante sensibile la îngheţ, dar nu sunt sensibile la temperaturi joase de 1°C până la minim -2°C pe perioadă scurtă.
Pe perioadă lungă, tomatele suportă temperaturi de 10°C.
Temperatura optimă este corelată cu intensitatea luminii. Intensitatea luminii, la rândul ei, este dependentă de vreme și de perioada de cultivare.
Prin controlul temperaturii poate fi stimulată și dezvoltarea inflorescenţelor și deci producţia timpurie.
Umiditatea aerului joasă reduce riscul de boli. Umiditatea aerului peste 80% și formarea de rouă ar trebui evitate. Pentru scăderea umidităţii în spaţii protejate se folosesc următoarele măsuri:
- evitarea umidităţii de lungă durată a suprafeţei solului,
- aerisirea dimineaţa;
- temperatura de noapte se fixează atât de sus încât să nu se formeze rouă pe frunze;
- la vreme umedă de lungă durată și nopţi cu formare de multă rouă, se încălzește cu aerisirea ușor deschisă;
- în solarii neîncălzite începând din vară nu se închid aerisirile complet.
Măsuri tehnologice pentru stimularea producţiei timpurii
În afara timpurietăţii soiului și a termenului de plantare, producţia timpurie de tomate poate fi influenţată prin controlul dirijat al culturii. Acesta se face prin stimularea creșterii generative, adică a inflorescenţei.
Măsuri pentru stimularea inflorescenţei:
- creșterea diferenţei de temperatură dintre zi și noapte;
- temperatură scăzută în perioada devegetaţie (mai mică de 16°C);
- irigare temperată;
- aerisire din plin;
- coborârea plantelor (în sistemul decultură Layer);
- la dezfrunzire se îndepărtează mai multe frunze pe interval;
- mai puţine treceri de recoltare săptămânale.
La fructificare prea puternică se poate stimula creșterea vegetativă prin măsuri opuse.
Irigarea
Irigarea tomatelor se va face în așa fel încât frunzele să nu se ude. Deoarece și umiditatea mare a aerului aduce pericolul unor dereglări de fructificare și boli fungice, este indicat a se iriga prin picurare.
Cantitatea de apă poate fi controlată cu ajutorul unor tensiometre simple sau reglată automat cu ajutorul tensiostatelor. Fermele foarte moderne urmăresc o dată cu irigarea în mod automat umiditatea solului și incidenţa luminii, care în experienţe aduc efectele cele mai favorabile asupra producţiei.
Pe zi o plantă are nevoie de 3-4 litri de apă. Ca orientare, s-a dovedit cea mai eficientă eșalonarea în 8 porţii a câte 500 ml apă de plantă în interval de 24 de ore (la irigarea prin picurare).
Plantele mici au nevoie de 200-300 ml de apă pe zi. La caniculă sunt necesare cantităţi mai mari de apă (600-700 ml). La schimbarea vremii după perioadele de caniculă trebuie reduse normele de apă.
Pentru o bună mineralizare cu substanţe nutritive este necesar ca sistemul radicular să fie bine umezit. Aceasta se poate realiza cu ajutorul a două furtune cu picurare la fiecare plantă.
Prin menţinerea în uscăciune a plantelor de tomate după plantare, se stimulează formarea inflorescenţelor și prin aceasta o producţie timpurie. Mai târziu, aportul mare de apă crește producţia.
Înainte de cârnit și de ultima desfrunzire trebuie redusă cantitatea de apă, pentru ca fructele să nu crape datorită suprafeţei reduse de evaporare.
Fecundarea
Tomatele sunt autogame. Fecundarea are loc prin mișcarea plantei, dar și prin insecte. Lipsa insectelor, dar și umiditatea extremă a aerului și temperaturile extreme, pot duce la o fecundare insuficientă a inflorescenţelor. Dacă o plantă nu este fecundată suficient, floarea cade sau se formează fructe mici de tip cireașă. Acestea sunt cu mult mai mici decât fructele fecundate normal, au puţine seminţe sau chiar deloc și au calitate redusă.
În afară de producţii mici și probleme cu creșterile mari vegetative, la fecundări insuficiente există probleme în cultivarea tomatelor–ciorchine, deoarece lipsesc fructe din ciorchine sau sunt prea mici și se desprind de ciorchine înainte de vreme. Pentru ca fructele tomatelor-ciorchine să ajungă la dimensiuni uniforme, trebuie ca polenizarea să fie asigurată printr-un control bun al climei și prin introducerea bondarilor. Formarea unui număr mare de seminţe în care se formează hormonul de creștere auxină, împiedică desprinderea fructului de tulpină.
Dereglări de fecundare condiţionate climatic la tomate în solarii/sere:
- Temperaturile exterioare scăzute determina lipsa zborului de insecte și lipsa circulaţiei aerului la închiderea geamurilor solarului/serei.
- La umiditate atmosferică mare peste 90 %, polenul poate rămâne lipit.
- La umiditate atmosferică scăzută sub 60 %, stilul staminelor poate să se usuce înainte de a ajunge la stigmat.
- La temperaturi peste 27°C și sub 13°C, germinarea sau creșterea stilului staminelor poate fi afectată.
Protecţia plantelor – generalităţi
Pentru menţinerea sănătăţii plantelor de tomate este în general important să li se pună la dispoziţie un sol sănătos, să li se asigură substanţe nutritive în cantităţi optime și clima să fie adaptată la cerinţele plantelor.
Bolile și dăunătorii apar masiv atunci când planta este lipsită de vigoare, când unul din factori nu este optim, fie din cauza vremii nefavorabile, a rotaţiei necorespunzătoare sau din alte cauze.
Substanţe care revigorează plantele:
Există o ofertă mare de substanţe care stimulează plantele, folosite în prevenirea diferitelor boli ale plantelor. Doar puţine însă au dat rezultate satisfăcătoare în practică. Adesea aceste substanţe sunt eficiente dacă sunt folosite la momentul optim.
Măsuri preventive împotriva bolilor foliare și a lăstarilor:
- A se iriga sub nivelul frunzelor (de ex. cu ajutorul sistemului de irigare prin picurare).
- A se evita umiditatea aerului la peste 80% și formarea de rouă. Dacă este necesar, a se încălzi pentru perioade scurte de timp cu aerisirea deschisă (încălzirea în uscat).
- A se asigura o circulaţie bună a aerului.
- Pentru a se evita transmiterea directă a bolilor(de ex. bacterii), lucrările foliare se vor face în zile însorite, iar uneltele și mâinile se vor dezinfecta măcar la schimbarea sectorului. Înainte de începerea recoltatului se vor îndepărta frunzele inferioare.
- Mai ales la solarii joase, trebuie menţinute distanţe mari. Dacă apar boli foliare, acestea trebuie îndepărtate cu consecvenţă.
Măsuri preventive împotriva bolilor radiculare:
- A se planifica pe cât posibil o rotaţie cât mai îndelungată.
- A se folosi portaltoi rezistenţi.
Măsuri preventive ecologice împotriva atacurilor de dăunători:
Împotriva atacurilor masive de dăunători se folosesc insecte folositoare. Aceasta se poate realiza prin creșterea liberă de insecte folositoare sau prin introducerea lor la primele apariţii ale dăunătorilor.
Lucrări de îngrijire a culturii de tomate
Îndepărtarea frunzelor până la 18 frunze dezvoltate de la începutul perioadei de recoltare permite aerisirea culturii fără a afecta producţia. Scurtarea ciorchinelor de tomate induce dezvoltarea uniformă a fructelor.
Sfaturi esenţiale:
- Niciodată nu se face cârnitul în același timp cu îndepărtatul frunzelor.
- Îndepărtarea frunzelor nu se face la schimbări devreme uscat/însorit la umed/acoperit.
- După îndepărtarea frunzelor nu se udă cu cantităţi mari de apă.
Suprimarea vârfului
Dezvoltarea fructelor de la floare până la recoltare durează la sfârșitul verii/toamnă între 70 și 90 de zile. În cultura neîncălzită sau puţin încălzită, vârful plantei se îndepărtează între începutul și mijlocul lunii august la una până la 2 frunze deasupra inflorescenţei superioare, pentru ca să nu se formeze alţi lăstari lacomi și pentru ca energia de creștere să nu se ducă în fructe care nu ar putea să se matureze până la sfârșitul culturi (începutul până la mijlocul lunii octombrie). După suprimarea vârfului, se reduce cantitatea de apă de irigare pentru a evita crăparea fructelor.
Regularizări de îngrijire la tomatele-ciorchine
Pentru a ajunge la o maturare și mărime a fructelor uniformă și pentru a reduce încărcătura de fructe, se scurtează ciorchinele de îndată ce se recunoaște fructificarea (important mai ales la începutul și spre sfârșitul culturii). La soiurile cu fructe mari se scurtează ciorchinele la începutul și sfârșitul culturii la 5 fructe, în perioada principală de creștere la 6 până la 7 fructe. La soiuri cu fructe mici la lasă cu atât mai multe fructe cu cât scade mărimea fructelor. Prin scurtarea ciorchinelor și coacerea pe plantă scade producţia cu 5-15 %.
Îndepărtarea frunzelor
Pe lângă cârnitul regulat (îndepărtarea lăstarilor laterali), la tomate se îndepărtează frunzele inferioare până la inflorescenţa fructificată cea mai de jos. Prin aceasta se îmbunătăţește aerisirea plantelor și se înlătură frunzele bătrâne și bolnave.
Deoarece prin îndepărtarea frunzelor se mărește presiunea apei în plantă, prin desfrunzit se crește pericolul crăpării fructelor. De aceea, după îndepărtarea frunzelor trebuie redusă cantitatea de apă de irigare (mai ales la cer acoperit).
Recoltarea tomatelor
Tomatele se recoltează în funcţie de anotimp, de 2-3 ori săptămânal direct în lădiţe. Pentru piaţa din Europa Centrală, fructele sunt recoltate tot mai mult când ating maturarea în culoarea roșie, dacă soiul permite aceasta.
În funcţie de intensitatea de cultură, a climei, soiului și a premiselor tehnice, producţiile de tomate sunt foarte diferite.
Stadiul ideal de recoltare este dependent de tipul de tomate.Tipurile tradiţionale trebuie să fie recoltate când ajung la coloraţie oranj deschis. Tipurile semilungi pot rămâne pe plantă până ajung la culoarea oranj-roșie.
Depozitarea roșiilor
Capacitatea de depozitare a tomatelor depinde de maturitatea fructelor la recoltare (semiroșu sau roșu) și de soi.
Tot mai mult se întroduc soiurile Semi-Longlife în cultură, care deși au fost recoltate în stadiul de culoare roșie au putut încă să fie depozitate. Și datorită unei cerinţe mai mari de tomate-ciorchine, aceste soiuri sunt necesare.
Tomatele semiroșii se maturează în depozit abia de la 14°C. Sub 12°C se inhibă dezvoltarea gustului.
Ambalarea și transportul tomatelor
Pentru a evita strivirile, tomatele pot fi ambalate în cel mult 3 straturi, iar tomatele pentru pulpă dacă este posibil, într-unul singur.
Crăpăturile care nu s-au cicatrizat reprezintă locuri de intrare a fungilor și bacteriilor. De aceea, tomatele care prezintă fisuri necicatrizate nu sunt destinate comercializării. Fisurile cicatrizate însă, sunt între anumite limite permise de normele de comercializare.
La etichetare și ambalare trebuie respectate normele UE pentru legume și fructe. Pe etichete trebuie să apare sigla, denumirea și numărul de acreditare a organismului de certificare. Gradul de maturare și calibrare trebuie să fie în interiorul unei unităţi de împachetare pe cât posibil omogen.
Tulburări fiziologice frecvente și daune nutritive
1. Frunze rulate, vârfuri de lăstari răsuciţi
Cauze: aport mare de azot, mineralizarea prea rapida, conţinut mare de săruri; sensibilitate condiţionată de soi.
Măsuri curative: reducerea fertilizării; reducerea cantităţii de apă.
2. Frunze rulate, frunze decolorate
Cauze: îndesare a solului.
Măsuri curative: fertilizare prin apa de irigare; afânarea solului înainte de înfiinţarea culturii postmergătoare.
3. Frunze deschise la culoare, gălbui cu vârfuri verzi și nervuri roșietice.
Cauze: carenţă de azot; mineralizarea prea lentă.
Măsuri curative: fertilizare cu azot ușor asimilabil; aerisirea solului și menţinerea lui umed; producerea încălzirii solului.
4. Spaţiile dintre nervuri înroșite pe partea inferioară a frunzei, partea superioară este verde închis.
Cauze: carenţă de fosfor, adesea provocată prin temperaturi ale solului joase sau prin fixare.
Măsuri curative: producerea încălzirii solului; fertilizarea cu fosfor ușor asimilabil; adaptarea pH-ului.
5. Spaţiile dintre nervuri îngălbenite, mai ales la frunzele din zona mediană a plantelor.
Cauze: carenţă de magneziu; sensibilitate condiţionată de soi; fructificare puternică.
Măsuri curative: asigurarea aprovizionării cu magneziu în cantităţi suficiente; evitarea suplimentării cu potasiu și nitraţi; evitarea temperaturilor scăzute din perioada nopţii; adaptarea pH-ului; stropiri foliare cu sulfat de magneziu (până la 0,1%, nu la soare, merită doar la manifestări grave de carenţă).
6. Guler galben, guler verde, coloraţie în jurul punctului de prindere al fructului.
Cauze: carenţă de potasiu; raze prea puternice de soare; sensibilitate condiţionată de soi.
Măsuri curative: fertilizare suplimentară cu potasiu lichid și solid; instalarea umbrarelor; alegerea unor soiuri adecvate.
7. Mania apei: fructele prezintă la maturitate porţiuni mari verzi cu delimitare palida, care ajung până în interiorul fructului.
Cauze: oscilaţii în evaporare la vreme schimbătoare; cantităţi prea mari de apă; desfrunzire puternică la cer acoperit; tipurile cu fructe deschise la culoare sunt afectate mai puternic.
Măsuri curative: reducerea cantităţii de apă; irigarea nu se va face prea târziu în timpul zilei; îndepărtarea frunzelor se face cu măsură.
8. Căderea florilor
Cauze: tulburări de fecundare; temperatură sau umiditate atmosferică nefavorabilă; lipsa polenizării.
Măsuri curative: regularizarea climei; introducerea bondarilor sau vibrarea.
9. Fructe-cireașă: fructe mici, neuniforme.
Cauze: tulburări de fecundare.
10. Pete maronii pe partea inferioară a fructelor verzi și roșii: vârfuri gălbejite, moarte.
Cauze: carenţă de calciu; tulburare de asimilare a calciului datorită unei umidităţi mari a aerului și a căldurii sau datorită temperaturilor mari, amplificat de valori mari ale NO3, K2O și MgO și a conţinutului de săruri.
Măsuri curative: cultivarea de soiuri rezistente (foarte sensibile sunt soiurile de tip San Marzano); asigurarea unei umidităţi a solului constantă; adaptarea aporturilor de substanţe nutritive pe baza probelor de sol; a se urmări creșteri constante (plantele cu creșteri puternice se desfrunzesc până la primul ciorchine cu fructe complet mature); scăderea umidităţii aerului, aerisire; scăderea temperaturii.
11. Crăparea fructelor
Cauze: oscilaţii ale aportului de apă; copilire și/sau desfrunzire prea drastică; umiditatea aerului prea ridicată după secetă.
Măsuri curative: asigurarea unei umidităţi a solului constantă; la schimbare de vreme de la cald la rece a se aerisi intensiv; copilirea și îndepărtarea frunzelor se face regulat; a se alege soiuri rezistente.
12. Fisuri ale fructelor
Cauze: fructe umede; oscilații de temperatură; diferente condiționate de soi.
Măsuri curative: aerisire intensivă; a se încalzi noaptea pe timp de vară și toamnă; a se adapta intensitatea de irigare la vreme.
Boli ale rădăcinii:
1. Ofilirea micotică (Verticillium sp.): frunze sau părţi din frunze se îngălbenesc dinspre vârf, începând cu frunzele inferioare.
Cauze: cultivarea frecventă a plantelor afectate pe aceeași suprafaţă, mai ales la temperaturi ale solului scăzute, lumină slabă și valoare scăzută a pH-ului. Afectează numeroase specii legumicole. Agenţii patogeni supravieţuiesc în sol.
Măsuri preventive: plantele se altoiesc; se urmărește umiditatea solului uniformă; se mărește valoarea pH-ului (>pH 6, în funcţie de tipul solului); se va avea grija unei bune structuri a solului; se produce încălzirea solului (mulcire, bilonare).
Măsuri în caz de atac: se îndepărtează plantele atacate și se distrug separat.
2. Suberificarea rădăcinilor (Pyrenochaeta lycopersici): rădăcinile sunt puternic aglomerate; plantele se ofilesc la lumina prea puternică; coaja rădăcinii este maro, suberificată și se crapă.
Cauze: cultivarea frecventă a solanaceelor pe aceeași suprafaţă. Agenţii patogeni supravieţuiesc în sol.
Măsuri preventive: folosirea de soiuri rezistente sau altoirea pe portaltoi cu rezistenţă; pauză de cultură; se asigură umiditatea solului constantă.
Măsuri în caz de atac: se îndepărtează plantele atacate și se distrug separat; creșterea intensităţii de udare pentru a compensa cu apă sistemul de absorbţie afectat.
3. Ofilirea fuzariană (Fusarium oxysporum): plantele mai mari se ofilesc la căldură începând cu frunzele mai bătrâne. Vasele circulatorii se colorează în maro.
Cauze: cultivarea frecventă a tomatelor pe aceeași suprafaţă, mai ales la temperaturi mari. Agenţii patogeni supravieţuiesc în sol. Această fuzarioză se manifestă doar la tomate.
Măsuri preventive: folosirea de soiuri rezistente sau altoirea pe portaltoi cu rezistenţă; pauză de cultură; se asigură umiditatea solului constantă.
Măsuri în caz de atac: se îndepărtează plantele atacate și se distrug separat.
Boli ale frunzelor:
1. Mana tomatelor (Phytophthora infestans): coloraţii oliv-maronii pe frunze; fructe cu pete maro, zbârcite.
Cauze: aerisire insuficientă a culturii; umiditate; localizare în apropierea culturilor de cartofi; resturi nedistruse de plante din anul precedent. De importanţă majoră mai ales în tunele de folie și în câmp.
Măsuri preventive: cultivarea cu preponderenţă a soiurilor cu frunziș răsfirat; se reduce densitatea plantelor sub 2 plante pe m2; se asigură o bună aprovizionare cu substanţe nutritive, dar se evită cantităţile prea mari; se folosește irigarea prin picurare sau sistemul de irigare subteran la adâncime mai mare; aerisirea intensivă; se reduce umiditatea aerului mai ales de la sfârșitul verii (prin mulcire); îndepărtarea mai drastică a frunzelor; se menţin frunzele uscate; se evită roua, dacă este nevoie se încălzește pe perioade scurte cu aerisirea deschisă (încălzire uscată).
Măsuri în caz de atac: se îndepărtează și se distrug primele frunze atacate. Ulterior se tratează întreaga cultură cu preparate cuprice, pentru a evita răspândirea bolii (concentraţii mari pot duce la pătări ale frunzelor și dăunează plantelor).
2. Făinarea tomatelor (Oidium lycopersicum): pete albicioase care se extind pe întreaga parte superioară a frunzelor și pe tulpină. Apare mai ales vara.
Cauze: temperaturi înalte și umiditate a aerului scăzută; soiuri sensibile.
Măsuri preventive: se aleg soiuri cu rezistenţa; se evită umiditatea prea scăzută a aerului; se elimină materialul vegetal după recoltare din sere/solarii.
Măsuri în caz de atac: se tratează cu produsele permise.
3. Putregaiul cenușiu (Botrytis cinerea): pete cenușiu-verzui pe frunze și tulpini, mai târziu cu mucegai cenușiu; pe fructe pete rotunde cu punct în mijloc.
Cauze: risc foarte mare de infecţie la 17-23°C și umiditate atomsferică ridicată, mai ales în fazele de lumină slabă; aerisirea insuficientă a culturii produce atacul; sensibilitate crescută la carenţa de azot, potasiu și calciu.
Măsuri preventive: cultivarea de soiuri cu frunze răsfirate; alegerea unor distanţe mai mari de plantare; se evită formarea de rouă; dacă este nevoie, se încălzește pe perioadă scurtă cu aerisire; nu se menţine umiditate prea ridicată; se reduce cantitatea de apă; pentru o bună aerisire a plantelor se îndepărtează din plin frunzele și copilii (cu cuţitul sau foarfeca, nu prin rupere); lucrările de îngrijire se fac în zilele însorite; pe cât posibil se îndepărtează în totalitate resturile de plante.
Măsuri în caz de atac: se îndepărtează părţile de plante și fructele care sunt atacate. Tratamentele împotriva manei sunt în mare parte eficiente și în tratamentul putregaiului cenușiu.
4. Pătarea cafenie a frunzelor (Cladosporium fulvum): pete gălbui, nedelimitate, pe partea suprioară a frunzelor; pete galben-cafenii, delimitate de nervuri, pe partea inferioară a frunzelor.
Cauze: umiditatea ridicată a aerului la temperaturi mari provoacă infecţia.
Măsuri preventive: în sere/solarii simple a se folosi doar soiuri care sunt rezistente la toate cele 5 tipuri; se folosește material săditor sănătos; se folosește irigarea prin picurare sau sistem de duse prin sol; menţinerea uscată a frunzelor, evitarea umidității prin rouă; dacă este nevoie se încălzește pe perioadă scurtă cu aerisirea deschisă; resturile de plante după lucrările de îngrijire se vor distruge separat.
Măsură în caz de atac : tratamentele împotriva manei acţionează și împotriva pătării cafenii.
Dăunători ai tomatelor:
1. Afidele: păduchele pătat al cartofului (A. c. solani), păduchele dungat al cartofului (M. euphorbiae) şi păduchele piersicului (M. persicae).
2. Musculiţele albe: musculiţa albă de seră (Trialeurodes vaporariorum), musculiţa tabacului (Bemisia tabaci).
3. Nematozi galicoli (Meloidogyne sp.)
4. Acarianul tomatelor: acarieni galicoli ( Aculops lycopersici)
5. Muștele miniere: Musca miniera (Liriomyza bryoniae)
Detalii
Categorii
Brand
