Tarhon (0,1 g), seminte planta medicinala si aromatica perena Arthemisia dracunculus, foarte parfumat, Agrosem

Cultivarea și comercializarea tarhonului la ghiveci este tot mai întâlnită în ultimii ani, fiind preferată amenajarea unui colț de terasă cu plante aromatice. 

De la tarhon se folosesc frunzele și tulpinile tinere, ce au aromă caracteristică și gust dulce-piperat, pentru aromatizarea preparatelor culinare și a conservelor de carne și legume. Datorită uleiurilor volatile și substanțelor conținute, tarhonul are și efecte terapeutice, fiind utilizat în medicină. 

Tarhonul este o plantă perenă din familia Compositae, ce poate ajunge la 70-90 cm înălțime, cu tulpina puternic ramificată, dezvoltându-se sub formă de tufă. Prezintă frunze mici, glabre, liniare, puternic aromate datorită conținutului de uleiuri eterice. Dacă se formează, florile acestei specii sunt verzui și sterile.

Exigențe ecologice:

Tarhonul preferă locurile însorite, ce determină formarea unei arome intense, însă poate suporta și umbrirea parțială.

Față de temperatură, nu este o specie pretențioasă și poate rezista la temperaturile scăzute din timpul iernii.

În grădină, cultivarea se poate face pe soluri revene și bine drenate, excesul de apă fiind dăunator sistemului radicular. Din acest motiv, se poate planta pe straturi înălțate, în vederea îmbunătățirii drenajului, alături de alte plante perene aromatice.

Pentru obținerea de lăstari tineri de-a lungul perioadei de vegetație, este necesară administrarea constantă dar în cantități moderate a apei. Perioadele secetoase și temperaturile ridicate determină formarea unor lăstari lignificați și cu gust picant, improprii pentru consum.

Plantele au nevoie de repausul vegetativ indus de scăderea temperaturilor, așadar, plantele cultivate la ghiveci se depozitează timp de aproximativ două luni într-un loc răcoros.

Cultivarea tarhonului:

Tarhonul se înmulțește exclusiv vegetativ, prin butași, marcotaj sau divizarea tufei. 

Butașii se pot confecționa din portiuni de tulpină de 15-20 cm lungime și se pun la înrădăcinat într-un amestec de turbă și nisip. Utilizarea unui hormon de înrădăcinare favorizează formarea mai rapidă a rădăcinilor, însă utilizarea lui nu este obligatorie. 

Divizarea tufelor se poate face primăvara sau toamna, fiind chiar o lucrare recomandată o dată la 3-4 ani.

În grădină, plantarea se realizează la distanțe de 60-90 cm. Tarhonul se poate cultiva cu succes în ghiveci, prin asigurarea unui substrat fertil, ce drenează bine apa. 

Îngrijirea tarhonului:

Plantele se taie regulat, pentru a stimula ramificarea tulpinilor și pentru a menține înălțimea acestora la 50-60 cm. Pentru protejarea rădăcinilor peste iarnă, se poate aplica un strat de mulci la suprafața solului. 

În cazul plantelor la ghiveci, atât pentru protejarea peste iarnă cât și pentru crearea condițiilor pentru intrarea în repaus, acestea se pot muta în grădină, prin îngroparea ghiveciului în pământ. Astfel rădăcinile vor fi protejate, iar planta va beneficia de temperaturile necesare repausului. Și în acest caz se aplică un strat de mulci (paie, frunze uscate, etc.).

Primăvara se îndeparteaza porțiunile afectate și brunificate, precum și stratul de mulci și se încorporeaza în pămant mraniță sau un îngrășământ echilibrat. 

Tăierile se efectuează o dată cu recoltarea sau în vară, pentru stimularea formării lăstarilor noi. Dacă apar tulpini florifere, acestea se îndepărtează. 

Recoltare și depozitare:

Se pot recolta porțiuni de lăstari de 15-20 cm lungime, tăiați la 10-12 cm de la suprafața solului. Păstrarea în stare uscată este mai puțin recomandată, deoarece tarhonul pierde repede uleiurile volatile. Se poate, în schimb, păstra în congelator sau preparat cu oțet. Pentru păstrare temporară, se poate pune la frigider, într-un ambalaj închis.

Boli și dăunatori:

Tarhonul este rareori atacat de boli și daunatori. Când condițiile de mediu sunt favorabile, pot să apară făinarea sau rugina.