Trandafir Queen of England (1 butas), trandafiri premiati, flori mari, roz fin, parfum deosebit, Yurta

Acest produs nu mai face parte din oferta magazinului.
10,95 RON 17,95 RON
Costurile de livrare nu sunt incluse

Descriere

Trandafir Queen of England, trandafiri premiați, flori mari, roz fin, parfum deosebit, Yurta

Ambalare: 1 butaș cu rădăcina împachetată.

Trandafirul Queen of England este un soi teahybrid medaliat pentru frumuseţea lui desăvârșită. Are flori mari, elegante, cu un parfum discret dar nobil şi de o culoare roz deosebit de fin. Florile se regăsesc uneori singure pe tijă. Tufa are un frunziș lucios, verde închis, înflorește repetat. Soiul este rezistent la ger, la boli și la dăunători.

Trandafirii teahibrizi sunt cei mai cultivați trandafiri din lume și se remarcă prin vigurozitate și flori mari, calități ce sunt deseori combinate cu un parfum intens.

Perioada de plantare: repaus vegetativ (primăvara și toamna).

Distanța de plantare: 60 cm.

Înălțime la maturitate: 80-120 cm.

Condiții de lumină: semi-umbră, soare.

Plantarea trandafirului pas cu pas

  1. Despachetarea

Se desface ambalajul butașului de trandafir și se îndepărtează rumegușul fără rănirea rădăcinilor.

  1. Hidratarea

Atât la plantările de primăvară, cât și la cele de toamnă se recomandă scufundarea trandafirilor în apă timp de 30-120 de minute.

  • Sfaturi și recomandări: Ca prinderea să fie mai sigură, hidratarea se poate face și prin mocirlire. Se face un amestec compus din: 1/3 pământ, 1/3 mraniță și 1/3 apă. Se amestecă până se obține o consistență omogenă de consistenţa smântânii. Acest amestec asigură umiditatea necesară rădăcinilor în momentul plantării, ajută la o mai bună aderare a acestora la sol şi ajută la vindecarea rănilor.
  1. Săparea

Pentru dezvoltarea optimă a rădăcinilor trebuie acordată o atenție mare dimensiunii gropilor. Dimensiunea minimă recomandată pentru groapă: 40X40X30 cm (lungime x lățime x adâncime).

  • Sfaturi și recomandări: Se recomandă ca gropile să fie pregătite cu 1-2 luni înainte de plantare pentru a activa microflora din sol şi pentru aerarea pământului.
  1. Fasonarea rădăcinilor

Dacă există rădăcini vătămate, acestea se taie deasupra rănii, evitând rănirea capilarelor şi a rădăcinilor tinere.

  1. Plantarea

Trandafirul se așează în groapă, astfel încât punctul de altoire să fie acoperit cu pământ cca 3 cm. Groapa se umple cu pământ fertil (îmbogățit cu mraniță), scuturând ușor planta ca pământul să se așeze bine în jurul rădăcinilor. Acest proces se repetă până ce gropa se umple în proporţie de 90%.

Sfaturi și recomandări: Distanțele de plantare recomandate pentru diferite categorii de trandafiri:
– trandafirii teahybrid: 60 x 60 cm sau 3-4 plante pe mp.
– trandafirii polyantha: 45 x 45 cm sau 5-6 plante pe mp.
– trandafirii urcatori: 2-3 m între plante.

  1. Fertilizarea

Înainte de udare pământul se fertilizează cu îngrășământ complex NPK.

  1. Udarea

În groapa de plantare se toarnă aproximativ 5-7 litri de apă, care va drena granulele de pământ între rădăcinile trandafirului, prevenind apariţia mucegaiului.

  1. Tasarea pământului

După ce apa a pătruns la rădăcini, se completeză groapa cu pământ fertil până la nivelul original al terenului și se tasează ușor pământul. Apoi se trage tot pământul sub formă de mușuroi în jurul trandafirului, astfel încât numai vârful lujerilor să rămână afară. La trandafirii plantați toamna, mușuroiul se îndepărtează în aprilie, în anul următor. Rolul mușuroirii este de a proteja trandafirul de îngheț.

  1. Mulcirea (opțională)

Mulcirea presupune acoperirea solului cu materiale de origine vegetală, uscată (iarbă, paie, rumeguș, frunze, scoarță) pentru menținerea umidității în sol și împiedicarea creșterii buruienilor.


Caracteristicile plantelor pot varia în funcție de expunerea la soare, de perioada în care sunt cultivate, de nivelul de umiditate, fertilizanți, tipul solului, lucrările solului efectuate, dăunători și alți factori. De aceea, rezultatele obținute pot să difere față de pozele prezentate și caracteristicile descrise.

Detalii

Categorii
Brand