Chimion (1,5 g), seminte planta aromatica bienala Carum carvi, proprietati medicinale, Agrosem

Cantitate plic: 1,5 g.

Chimionul (Carum carvi) face parte din familia Umbeliferae.

De la chimion nu se uitilizează semințele, ci fructele. Uneori chimionul este confundat cu chimenul (Cuminium cyminum).

Florile plantei produc cantități apreciabile de nectar, însușire care face din chimion o bună plantă meliferă.
Fiind o prășitoare ce părăsește devreme terenul este o premergătoare bună pentru diferitele culturi de toamnă sau de primăvară.
Chimionul crescând spontan în fânețele naturale, sporește calitatea fânului, întrucât ajută digestia, stimulează secreția de lapte și este consumat cu mai multă plăcere. Pentru aceste însușiri chimionul poate fi introdus în anumite proporții în fânețe.

Chimionul este menționat ca plantă medicinală împotriva colicilor și indigestiei. 

Însușiri culinare ale chimionului:
În panificație se utilizează ca adaos inclus în cocă.
Chimionul este menționat în cărțile de bucate germane ca bun aromatizant pentru carne, în combinație cu usturoiul, când se formează o pastă. Chimionul nu se poate adăuga la orice fel de mâncare și împreună cu oricare alt condiment. Usturoiul, piperul, cimbrișorul sunt câteva din ingredientele cu care se poate amesteca.
În afară de carne, se mai poate adăuga la pasta de brânză de oaie frecată cu unt, alături de pătrunjel verde și ceapă verde tocată (se poate utiliza și usturoiul în loc de ceapă). Alte legume cu care se poate asorta sunt morcovii, cartofii, ceapa, roșia, varza.
Este un stimulant al digestiei.

Descrierea plantei de chimion:

În primul an planta formează o rădăcină pivotantă bine dezvoltată și o rozetă bogată de frunze, iar în anul al doilea ramuri purtătoare de frunze, flori și fructe.
Rădăcina chimenului este pivotantă, cărnoasă, de culoare brun deschis la exterior și alb-cenușiu la interior. Rădăcina pătrunde destul de mult în pământ și este slab ramificată. Rădăcina este comestibilă și ea, asemănătoare cu păstârnacul, dar mai mică la dimensiune.
Tulpina este erectă, glabră, ramificată de la bază, cu mici șănțulețe longitudinale, atingând înălțimea de 1 m și chiar mai mult.
Frunzele sunt așezate altern. Ele au formă alungită și sunt bi sau tripenate. Frunzele au de asemenea o aromă ușoară asemănătoare fructelor. Se folosesc ca ingredient la supe, primăvara, când acestea sunt tinere.
Florile sunt mici, albe și grupate în inflorescențe, umbele compuse. Cultura înflorește în mai-iunie, înflorirea având o durată de cca 3 săptămâni.

Fructul este o dicariopsă (dupa alți autori o diachenă) de formă oval-alungită; la maturitate el se desface în 2 fructe simple. Acestea au lungimea de 3-5 mm și lățimea de 1-3 mm. Greutatea a 1000 boabe este de 2,5 g.
În peretele fiecărui fruct există canale longitudinale în care se găsesc acumulate uleiurile eterice; fiecare jumătate de fruct posedă 6-7 canale. Uleiul eteric din fructe imprimă acestora o aromă plăcută.
Cerințele față de climă și sol:
Chimionul este o plantă mediteraneană la origine, el preferă un sol afânat, cu un bun drenaj al apei și luminozitate puternică, fiind o plantă de zi lungă. Necesită o bună circulație a aerului.
Chimionul este puțin pretențios față de căldură.

Boabele germinează la temperatura minimă de 6-8 grade C, iar plantele răsar obișnuit la 16-18 zile de la însămânțare, iar în condiții mai puțin favorabile dupa 22 de zile. Dacă se folosesc la semănat semințe încolțite, plantele răsar mai repede, în 8-10 zile.

Plantele de chimion bine dezvoltate suportă ușor temperaturile scăzute. Ele ierneaza bine și în zonele nordice, putându-se cultiva până în nordul peninsulei scandinavice.
Față de lumină, chimionul este destul de pretențios. Numai în condițiile unui regim de lumină intensă se pot obține producții mari și bogate în ulei eteric.
Chimionul se dezvoltă normal numai în regiuni cu umiditate suficientă, cu o bună repartizare a ploilor în cursul perioadei de vegetație. Faza critică în dezvoltarea chimionului este epoca înfloriri și fecundării. Umiditatea în exces, seceta și mai ales vânturile uscate și fierbinți în această perioadă influențează negativ producția.
Față de sol în schimb, chimionul este puțin pretențios. El reușește bine pe orice tip de sol; rezultate mai bune dă însă pe solurile din seria cernoziomurilor. Planta are nevoie de un sol afânat profund. Expoziția sudică a terenului este avantajoasă culturii.
În țara noastră această cultură reușește cel mai bine în zonele deluroase din Moldova și Ardeal.
Asolamente:
Chimionul trebuie semănat după culturi ce lasă terenul curat de buruieni și bogat în substanțe nutritive. Bune premergătoare sunt deci prășitoarele bine îngrășate și îngrijite (cartof, sfeclă, porumb) sau cerealele de toamnă (grâu, secară, orz) și mai ales ierburile perene. Nu este recomandată monocultura, datorită răspândirii bolilor și dăunătorilor.
Îngrășăminte:
Îngrășămintele acționează puternic asupra chimionului. Gunoiul de grajd are un efect mai bun când este folosit la planta premergătoare. Dacă acesta este aplicat direct în cultura chimionului, se întrebuințează în cantități moderate și în stare bine fermentată.
Îngrășămintele azotate folosite împreună cu cele fosfatice dau sporuri însemnate de recoltă. Dar cele mai bune rezultate se obțin când după îngrășarea cu gunoi de grajd a plantelor premergătoare se administrează direct 200-300 kg/ha superfosfat și 150-200 kg/ha sulfat de amoniu.
ATENTIE! O supraîngrășare poate provoca apariția bolilor și dăunatorilor, poate duce la slăbirea rezistenței la ger a plantei pe timpul iernii. Ideal este aplicarea ușoară a unor îngrășăminte în primăvară devreme, pentru a stimula creșterea rădăcinilor și vigurozitatea plantei care intră în vegetație mai puternic.
Lucrările solului:
Lucrările depind mult de felul plantei premergătoare. Când chimionul se cultivă după cereale, sistemul de lucrare începe cu dezmiriștirea urmată la timpul potrivit de arătura adâncă. Rezultate mai bune se obțin când arătura de bază este executată mai devreme, în lunile august-septembrie. Adâncimea arăturii trebuie să fie de 22-25 cm. Când chimionul vine după o cultură ce părăsește terenul târziu, se execută numai arătura adâncă. În ambele cazuri, solul rămâne în brazda crudă peste iarnă.
Primăvara terenul se mărunțește foarte devreme cu grapa, apoi cu cultivatorul urmat de grapă. După această lucrare se face însămânțarea.
pH-ul solului potrivit pentru cultivarea chimionului este de 4,8 până la 7,8.
În cazul în care solul este afânat și există pericolul ca semințele să fie îngropate prea adânc, înainte de semănat este indicat să se preseze ușor terenul cu tăvălugul iar apoi să se grapeze ușor.
Când chimionul se seamănă toamna, arătura de bază executată devreme se grapează imediat și se menține afânată și curată de buruieni până la însămânțare. Pentru o mai bună mărunțire, înainte de semănat se lucrează o dată sau de două ori cu cultivatorul urmat de grapă.
Sămânța și semănatul:
Ca și la anason, sămânța poate primi unele tratamente înainte de semănare. Astfel, sămânța se umflă în apă timp de 18 ore, după care se ține în grămezi la temperatura de 18-22 grade C timp de 4-5 zile, până când 5-7% din boabe au germinat. După care semințele se așează în strat subțire și se lopătează pentru a se usca. Întregul tratament durează 15-17 zile. Prin acest tratament se obține o răsărire rapidă și uniformă.
Semănatul se execută cu semănătoarea cu rânduri. Distanța între rânduri este de 30-45 cm. Distanțele sub 45 cm aduc sporuri de recoltă dar îngreunează mult executarea mecanizată a lucrărilor de întreținere. Se poate semăna chimionul și în benzi duble cu distanțe de 45/15 cm. Rezultate pozitive se obțin în acest caz numai în terenuri curate de buruieni.
Cantitatea de sămânță necesară la hectar este de 10-12 kg.

Chimionul se poate însămânța toamna sau primăvara. Semănatul de toamnă dă rezultate bune, când plantele intră bine dezvoltate în iarnă. Însămânțat toamna devreme, chimionul produce în anul următor și se evită pierderea unui an. În mod obișnuit chimionul se cultivă primăvara foarte de timpuriu. În acest caz el trebuie semănat cât mai devreme pentru ca plantele să poată folosi din plin umiditatea acumulată în sol din iarnă. Semănându-l primăvara devreme, în mustul zăpezii, chimionul formează în primul an rădăcini puternice și o rozetă de frunze. Producția de boabe va fi obținută în anul următor.
Fermierii din Olanda seamănă în martie și înfloritul se produce în mai anul viitor.
Recoltarea:
Momentul cel mai potrivit pentru recoltarea chimionului este atunci când cca 80% din fructe capătă o colorație brună, iar restul s-au întărit. Dat fiind că fructele se scutură destul de ușor de îndată ce au ajuns la maturitate, se recomandă ca recoltarea să aibă loc într-un timp scurt și cu foarte multă atenție.
Recoltarea este bine să se facă dimineața după ce s-a evaporat roua, înainte să ardă soarele.
Când chimionul este recoltat cu combina, plantele sunt lăsate să se coacă mai bine. Dacă recoltarea se face cu mașini simple sau manual, ea trebuie sa înceapă cât mai devreme cu putință pentru a se evita pierderile.
Plantele recoltate cu coasa sau cositorile sunt legate în snopi și uscate. Apoi sunt treierate.

Boli și dăunători:
Uleiul eteric pe care îl conține chimionul acționează ca repelent pentru multe specii de fungi, bacterii, insecte. Exista însă și excepții, cum ar fi unele afide.
Chimionul este mai atacat de Erysiphe umbellifearum f. carvi și de mana Plasmopara nivea.
Dintre dăunători, mai frecvent sunt întâlniți - omida de câmp (Loxostege sticticalis), buha gama (Phytometra gamma) și gândacul pământiu (Opatrum sabulosmum).