Pe lângă rolul decorativ din grădină, Limba mielului (Borago officinalis) este și comestibilă, în special florile acesteia, care se folosesc pentru ornarea salatelor, deserturilor și a băuturilor. Frunzele cu gust de castravete, conţin vitamina C şi sunt bogate în săruri de calciu, potasiu şi minerale, fiind recomandate în diferite preparate culinare.
Se cultivă și ca plantă meliferă, florile de limba mielului fiind cercetate intens de către albine (uneori pe aceeași floare se pot găsi 2-3 albine), chiar și în timpul înfloririi teiului.
Limba mielului este cunoscută pentru proprietățile medicinale, folosindu-se încă din cele mai vechi timpuri pentru tratarea bolilor de vezică, rinichi, împotriva retenției urinare, a bronșitelor, răcelii, reducerea febrei, boli de piele, etc.
Originară din Siria, în prezent se cultivă în toată lumea ca plantă anuală, fiind puțin pretențioasă. Suportă orice tip de sol cu pH între 4,8-8,3, preferând un sol uscat, o poziție însorită, dar tolerează și zonele parțial umbrite.
Se poate semăna primăvara devreme, germinează foarte repede, în doar 3-5 zile, iar pentru a se putea dezvolta optim se răresc la o distanță de 45 cm. Atinge înălțimea de 50-60 cm, iar primele flori apar de la începutul lunii mai. Această specie de plante este ferită de boli și dăunători.
Limba mielului este un bun companion în grădina ecologică, cu efecte benefice asupra majorităţii plantelor din grădină, ajutând în special roșiile (vor avea un gust mai bun), ardeiul, spanacul, vărzoasele, dovlecii, dovleceii și căpşunii, cărora le creşte rezistenţa la boli şi dăunători.
Sistemul radicular bine dezvoltat extrage multe minerale din adâncime, îmbogățind astfel solul la suprafață. Datorită conținutului bogat de minerale al acestei plante, poate fi utilizată ca mulci în strat și ca adaos la gramada de compost.
